C****** E******
ReclamantC****** G*******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârât să permită reprezentanţilor Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava şi ai Comisiei Comunale Şcheia de fond funciar să efectueze măsurătorile necesare în vederea obţinerii de către reclamantă a titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de 6 ari teren curţi-construcţii situată în intravilanuls atului Mihoveni, comuna Şcheia, teren învecinat cu gospodăria pârâtului. Obligă pe pârât să plătească daune cominatorii de câte 100 lei pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 30 ianuarie 2009.
Pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulate de pârât,