E***** M****** A*******
PetentP******* O******* M****** - S******** P****** C*********
IntimatAdmite în parte, plângerea formulată de petenta E. M. A., în contradictoriu cu intimata P******* O******* M****** - S******** P****** C*********. Menţine procesul-verbal de contravenţie seria PC, nr. 002322, întocmit la data de 15.07.2008 de intimata Primăria Oraşului Mioveni – Serviciul Pol.Comunitara şi dispune înlocuirea amenzii contravenţionale aplicată contravenientei cu sancţiunea AVERTISMENT. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2009.
Încuviinţează pentru intimată proba proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul asistent din procesul-verbal de contravenţie, respectiv cu numitul Voicescu Marian-Cristi. Pune în vedere reprezentantului intimatei să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul şi exemplare suficiente, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească. În vederea administrării probatoriilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.01.2009, completul 3, pentru când se va cita martorul
Încuviinţează cererea formulată de către petentă, în sensul acordării unui termen pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.11.2008, în cunoştinţă părţilor. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 6.10.2008.