B**** I***
ReclamantB**** L****
ReclamantM****** M****** I****
ReclamantZ***** A**
Pârâtia act de renunţarea reclamanţilor la judecarea acţiunii admite acţiunea reconvenţională
Instanţa constată că s-a depus la dosarul cauzei Întâmpinare şi cerere reconvenţională şi o serie de înscrisuri anexate, de către pârâtă, un exemplar se comunică avocatei reclamanţilor av.Suci Maria. Instanţa îi pune în vedere pârâtei să timbreze petitul din cererea reconvenţională la valoarea terenului la care se face referire, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ce netimbrată. Avocata reclamanţilor solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a cererii reconvenţionale. Instanţa pune în discuţia părţilor cererea formulată. Pârâta nu se opune admiterii cererii. Instanţa admite cererea formulată de avocata reclamanţilor şi acordă un nou termen de judecată.
avocata Suci Maria, depune la dosarul cauzei împuternicire avocaţială de asitenţă şi reprezentare juridică pentru reclamanţi . Avocata reclamanţilor depune la dosarul cauzei chitanţa prin care face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 12.00 lei şi timbre judiciare în valoare de l.00 lei şi certificatul de moştenitor nr.5/2008 la care s-a anexat o9 serie de înscrisuri, în două exemplare, un exemplar se comunică pârâtei. Pârâta Z***** A**, prezentă în faţa instanţei, declară că şi-a scjimbat domiciliul şi locuieşte în Bucureşti, sector 3, Aleea Şcolarilor, nr.6, Bl.S.4, sc.1, ap.39 şi solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor primite şi pentru a formula întâmpinare. Instanţa pune în discuţia părţilor cererile formulate de pârâtă. Reprezentanta reclamanţilor, av.Suci Maria nu se opune admiterii. Instanţa admite cererile formulate de către pârâtă şi acordă un nou termen de judecată.