L*** E***** P********
Intimat RECLAMANTL*** C*******
Recurent PÂRÂTL*** C******* l* I****** D** M*****
Recurent PÂRÂTL*** E***** P******** l* M***** S*****
Intimat RECLAMANTRespinge recursul declarat de pârâtul L*** C******* împotriva sentinţei civile nr. 2191/16.05.2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 719.1/97/2007. Irevocabilă.
pentru a se comunica stadiul soluţionării dosarului nr.6938/30/2008 al Tribunalului TImiş şi al dosarului nr.nr.10879/2008 al Tribunalului Bucureşti
amână pronunţarea la data de 25.11.2008
Pentru a se depune certificatul prevăzut de art. 39 din Regulamentul Comunităţii Europene nr. 2201/2003.
Având în vedere obiectul cauzei, prin care este vizată o hotărâre judecătorească a unei instanţe din Spania, prin care se dispune asupra custodiei şi încredinţării unui minor, se constată că din eroare cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Civile – dreptul comun, ea urmând a fi înaintată completului specializat de dreptul familiei şi minori.