Dosar 7216/314/2008 din 21.11.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7216/314/2008
Data dosar:
21.11.2008
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul B***** G******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută şi pedepsită de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 al. 1 lit.,,a” şi ,,c” şi a art. 76 al.1 lit,,d” Cod penal la pedeapsa de 6( şase) luni de închisoare. Se va face aplicarea art. 71 al. 1 şi 2 Cod penal în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.,,a” teza a II-a şi lit.,,b” Cod penal. În temeiul art. 81 al. 1 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului B***** G****** pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 al. 1 Cod penal şi anume de 2( doi) ani şi 6( şase) luni. În conformitate cu dispoziţiile art. 71 al. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul dispoziţiilor art. 359 al. 1 Cod pr. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi următoarele Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. Obligă inculpatul B***** G****** să achite statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 04.05.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 6 mai 2009.Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 mai 2009.

  • Sedinta din data de 30.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Admite cererea formulată de reprezentantul Parchetului . Se va solicita de la I.P.J.Suceava copie de pe fişa de cazier a inculpatului . Amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2009 ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu martorul din lucrări F***** S***** G******, cu mandat de aducere . Dată în şedinţă publică azi, 30 martie 2009.

  • Sedinta din data de 02.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Admite proba testimonială solicitată de inculpat în circumstanţiere. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorului Bica Serban Andrei sau să indice adresa acestuia pentru a fi citat . Pune în vedere apărătorului Mateiciuc Victor pentru inculpat să depună la dosar delegaţie pentru asistenţă judiciară. În temeiul art. 3 rap. la art. 2 al.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune înaintarea sumei de 50 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, d-na Balahura Ana Maria pentru inculpatul B***** G****** din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2009 ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări R**** M*****, F***** S***** G****** . Dată în şedinţă publică azi, 2 martie 2009.

  • Sedinta din data de 02.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Faţă de cererile reprezentantei Parchetului, având în vedere şi menţiunile din procesul verbal întocmit de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului, în vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E: Admite cererile formulate de reprezentanta Parchetului. Se va face adresă către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Suceava pentru a comunica domiciliul sau reşedinţa inculpatului. Se va cita inculpatul la adresa indicată în rechizitoriu precum şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 2 martie 2009 ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări R**** M*****, F***** S***** G****** şi S****** C*******. Dată în şedinţă publică azi, 2 februarie 2009.

  • Sedinta din data de 05.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Admite cererile formulate de reprezentanta Parchetului. Se va face adresă către Biroul de Avocaţi Suceava în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat întrucât asistenţa juridică este obligatorie. Se va emite mandat de aducere pentru inculpat. Se vor cita martorii din lucrări R**** M*****, F***** S***** G****** şi S****** C******* la adresele indicate în rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 2 februarie 2009 ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul. Dată în şedinţă publică azi, 5 ianuarie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD