O**** S*******
ReclamantS* L********* H******** S*
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea O**** S*******, domiciliat în Timişoara, str. George Georgescu nr. 44, jud. Timiş, cu domiciliul procedural ales în Timişoara, str. Dr. Ioan Mureşan, nr. 59, sc. B, bl. 38, ap. 7, jud. Timiş, împotriva Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1005/22.08.2008 în contradictoriu cu intimata SC LIBRĂRIILE HUMANITAS SA , cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, Sector 1, consecinţă a admiterii excepţiei nulităţii absolute a deciziei. Anulează Decizia nr. 1005/22.08.2008 emisă de intimată. Obligă intimata la plata către contestatoare a unor despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsită aceasta pe perioada suspendării contractului individual de muncă. Obligă pe intimată să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 04 DECEMBRIE 2008.
Admite cererea reclamantei de acordare a unui termen de judecată pentru ca aceasta să îşi angajeze un apărător. Amână judecarea cauzei la data de 04. DECEMBRIE. 2008, SALA 165, ORA 9, 00, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea „depuneti contractul individual de munca si fisa postului” şi pârâta cu menţiunea „depuneti dosarul administrativ, contractul individual de munca, fisa postului, precum si dovada comunicarii deciziei către contestatoarea OMOTA SINZIANA”. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 NOIEMBRIE 2008.