C** D********** S* C******
Intimat ReclamantC** D********** S* R********
Intimat ReclamantS***** I**
Recurent PârâtC****** L***** D* F*** F****** B*****
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** M*******
Intimat PârâtAdmite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Frunză Aurelia.
Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată. Ia act că reclamanata renunţă la soluţionarea cauzei faţă de pârâta C****** L***** D* F*** F****** M*******. Constată nulitatea absolută oarţială a titlului de proprietate 428/48846 emis de Comisia Judeţeană de fond funciar Vâlcea la data de 14.07.1977 în favoarea pârâtului Stoica C.Ion pentru suprafaţa de 78 m.p. identificat pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Popa Cristian ca fiind suprafaţa colorată galben. Obligă pârâţii la plata sumei de 2800 lei faţă de reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată ( onorariul experţi). Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iunie 2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea la 01 iunie 2009.
Pentru a da posibilitatea reclamantei să achite diferenţa onorariul pentru expert şi pentru a depune concluzii scrise amână pronunţarea la 25 mai 2009.
Admite cererea de amânare formulată de părţile prezente la acest termen de judecată şi acordă un nou termen de judecată la data de 18 mai 2009 pentru a le da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul rapoartelor de expertiză şi de a formula eventuale obiecţiuni. Pune în vedere părţilor prezente la acest termen de judecată ca eventualele obiecţiuni la rapoartele de expertiză, să fie depuse în scris la dosar, cu 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, sub sancţiunea neluării în seamă. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant să achite diferenţele onorariul pentru experţi, respectiv 500 lei pentru expertul Rădulescu Gheorghe şi 1300 lei pentru expertul Popa Cristian, sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
faţă de lipsa raportului de expertiză
Respinge cererea de suspendare a cauzei de faţă, formulată de pârâtul S***** I**, în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2008. Adresă către experţii desemnaţi la acest termen de judecată, Popa Cristian şi expertul Rădulescu Gheorghe, să se prezinte să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de obiectivele lucrării, să convoace părţile, iar până la termenul acordat să depună lucrarea la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ., cu exemplar pentru părţi, precum şi dovada de convocarea părţilor şi decontul onorariului solicitat. Stabileşte următoarele obiective pentru raportul de expertiză specialitatea topografie, cadastru şi geodezie: identificarea terenului pârâtului; identificarea instalaţiilor electrice amplasate pe terenurile pârâtului; stabilirea suprafeţei ocupată de instalaţiile electrice, respectiv stâlpi de susţinere ai postului de transformare; stabilirea liniei de hotar dintre terenul pârâtului şi terenul domeniu public al oraşului Băbeni; să stabilească suprafaţa de teren aferentă instalaţiilor electrice şi dacă aceasta este inclusă în terenul pârâtului. Stabileşte următoarele obiective pentru raportul de expertiză specialitatea electrotehnică : să stabilească dacă instalaţiile electrice sunt de utilitate publică sau nu; să stabilească ce consumatori de energie electrică alimentează această instalaţie electrică, precum şi importanţa acestora; să stabilească în ce constau intervenţiile reclamantei la aceste instalaţii electrice şi periodicitatea acestora; să stabilească dacă conductele electrice aeriene( firele) împiedică cultivarea terenului sau lucrările cu specific agricol: arat, semănat, etc. Revenirea cu adresă către pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Băbeni nu sunt complete va dispune revenirea cu adresă către acesta pentru a comunica actele primare de proprietate ale pârâtului S***** I** pentru terenul cu privire la care s-a procedat la constituirea dreptului de proprietate; cererea de înscriere în CAP a pârâtului; adeverinţa de rol agricol. În vederea administrării probatoriului, respectiv întocmirea rapoartelor de expertiză şi solicitarea relaţiilor de la Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Băbeni acordă un nou termen de judecată la data de 30 mart2009.
Încuviinţează probele solicitate de reprezentanţii părţilor, respectiv proba cu expertizele tehnice de specialitate pentru şi înscrisuri pentru societatea reclamantă, şi înscrisuri pentru pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Băbeni. Adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice şi Judiciare din cadrul Tribunalului Vâlcea pentru înaintarea unei liste de recomandare cu experţi specialitatea topografie şi una cu experţi specialitatea electrotehnică, urmând ca la termenul din data de 02 martie 2009 să se desemneze experţi, prin tragere la sorţ şi să se stabilească obiectivele rapoartelor de expertiză. Stabileşte onorariul provizoriu pentru experţi, în cuantum de câte 500 lei, în sarcina societăţii reclamante. Revenirea cu adresă către pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Băbeni nu sunt complete va dispune revenirea cu adresă către acesta pentru a comunica actele primare de proprietate ale pârâtului S***** I** pentru terenul cu privire la care s-a procedat la constituirea dreptului de proprietate; cererea de înscriere în CAP a pârâtului; adeverinţa de rol agricol. Prorogă termenul de pronunţare asupra cererii de suspendare a cauzei de faţă, cerere formulată de pârâtul S***** I**, în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2008. În vederea administrării probatoriului acordă un nou termen de judecată la data de 02 martie 2009.
Acordă un nou termen de judecată la data de 02 februarie 2009, în vederea solicitării relaţiilor. Revenirea cu adresă către ambele comisii, în sensul celor de la filele 36-37 dosar, cu menţiunea: „Vă atragem atenţia că omisiunea sau refuzul unei autorităţi de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele solicitate se sancţionează potrivit art. 108 ind.1 pct. 2 lit. f) C.pr.civ. cu amendă judiciară.” Prorogă termenul de pronunţare asupra cererii de suspendare a cauzei de faţă, cerere formulată de pârâtul S***** I**, în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2008. Restituirea dosarului ataşat spre consultare 1704/90/2008 al Tribunalului Vâlcea.
Ia act că societatea reclamantă, prin reprezentant, renunţă la judecată cu privire la pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Mihăeşti. Ataşarea spre consultare a dosarului nr.1704/90/2008 aflat în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Vâlcea. Prorogă termenul de pronunţare asupra cererii de suspendare a cauzei de faţă, ulterior ataşării spre consultare a dosarului mai sus menţionat. Adrese către Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Băbeni să înainteze întreg dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate ce a fost avut în vedere la emiterea titlului de proprietate pe numele pârâtului S***** I**, respectiv acte primare de proprietate; copia rolului agricol; cererea de reconstituire a dreptului de proprietate; adeverinţă provizorie de punere în posesie; proces verbal de punere în posesie; hotărâre de validare a dreptului de proprietate; eventuale contestaţii împotriva acestei hotărâri şi modul lor de soluţionare. Adresă către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea să înainteze actele ce au stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 428/48846/14.07.1997. În vederea administrării probatoriului acordă un nou termen de judecată la data de 12 ianuarie 2009, termen acordat la solicitarea părţilor prezente la acest termen de judecată.
Admite cererea de amânare, formulată în scris de reclamantă şi acordă un nou termen de judecată la data de 17 noiembrie 2008. Citarea reclamantei cu menţiunea să depună la dosar titlul de proprietate nr. 428/28846/14.07.1997 a cărui nulitate absolută parţială se solicită şi să precizeze pentru ce suprafaţă de tren solicită nulitatea acestui titlu. Va atrage atenţia reclamantei că în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei vor fi aplicate prev. art.133 C.pr.civ. Citarea pârâţilor cu menţiunea să depună întâmpinare la dosar.