Ş****** G*******
Intimat ReclamantC****** L***** A L****** F******* F****** P******
Recurent PârâtC****** J******** V***** P***** S********* D******** D* P********** A***** T**********
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică sentinţa în sensul că: Respinge acţiunea în totalitate. Irevocabilă.
Admite cererea formulată de intimatul – reclamant Ş****** G******* prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile care i-au fost comunicate în şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19 decembrie 2008, pentru când se citează intimata – pârâtă . Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 noiembrie 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea
Admite cererea formulată de apărătorul recurentei – pârâte Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Popeşti, prin care solicită amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 24 octombrie 2008, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 24 Octombrie 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite cererea formulată de către recurenta – pârâtă Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Popeşti – prin preşedintele acesteia Popescu Alin, prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 24 octombrie 2008, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 3 Octombrie 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea.