F******* U******** "****** D* C****
PetentAdmite cererea. Ia act de modificările intervenite în actul constitutiv şi statutul Fundaţiei Umanitare „Floare de Colţ” cu vechiul sediu în Suceava, str. Staţiunii, nr. 21, bl. 11, sc. B, ap. 16, jud. Suceava, şi noul sediu în Suceava, str. Prefect Gavril Tudoraş (fostă Dornelor), nr. 36, bl. E. 24, sc. B, ap. 11, jud. Suceava, conform actului adiţional autentificat sub nr. 4934 din 24.11.2008 de Biroul Notarului Public Petru Atănăsoaei din Suceava. Dispune înregistrarea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa instanţei. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţa publică de la 25 noiembrie 2008.