R*** N* A**********
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74-76 C.pen., condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 81, 82 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni.
Amână judecarea cauzei în vedere audierii martorului Cîrstescu Daniel-Ştefan şi, în acest sens, se va cita martorul anterior menţionat şi se va emite mandat de aducere pentru acesta.
Încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale şi amână judecarea cauzei pentru a fi audiat martorul nominalizat în rechizitoriu. Pentru următorul termen se va cita martorul Cîrstescu Daniel-Ştefan.
Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului să pregătească apărarea. Pentru următorul termen pune în vedere inculpatului să se prezinte pentru a fi audiat.