S* M****** T************** S**
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S* - D******* R******** D* D****** Ş* P***** I***
IntimatAdmite excepţia necompetenţei teritoriale . Declină cauza în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, judeţul Suceava. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.062009.
Încuviinţează proba cu martori solicitată de petentă , prin apărător, ca fiind utilă , pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Ia act că petenta s-a obligat să asigure prezenţa martorilor la următorul termen de judecată în vederea audierii.
Pune în vedere petentei , prin apărător, să depună la dosar copia procesului verbal de constatare a contravenţiei nr.4749034 încheiat la data de 30.10.2008 de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Iaşi
În vederea soluţionării cauzei, potrivit Hotărârii nr.3/21.01.2009 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Suceava, Amână cauza la data de 27 martie 2009, completul C.9, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata.
Admite cererea de acordare a unui termen formulată de petentă. Se va face adresă intimatei pentru a înainta documentaţia care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie contestat.