A********** E****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatS**** C****
MartorS**** C****
MartorAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul A********** E**** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** H********. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 2052396 încheiat la data de 15.11.2008 de către intimat, cu consecinţa înlăturării sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 216 lei şi a măsurii complementare. Exonerează petentul de plata amenzii.
Având în vedere că a fost comunicat domiciliul martorului asistent menţionat în procesul-verbal, S**** C****, precum şi problemele care se invocă în prezenta cauză, apreciază necesar a se audia concomitent ambii martori la următorul termen de judecată, respectiv Zau Maria Alexandra şi S**** C****, cel din urmă urmând a fi citat la ambele adrese indicate în înscrisul depus la dosar.
Apreciind ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei probele solicitate de părţi; Pentru efectuarea unei adrese către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor în vederea comunicării domiciliului numitului S**** C****,