V**** M*******
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnata V**** M*******, fiica lui Iosif şi Maria, născută la data de 08.07.1976 , deţinută în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 258/2007 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 294/2007 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acesteia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnata îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Horea nr.46 B ap.37 jud. Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către dl . avocat Talpoş Florin . Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.09.2008.