G***** R*****
Recurent ReclamantC****** C*******
Intimat PârâtC******* M****
Intimat PârâtAdmite, în parte, cererea. Admite, în parte, cererea reconvenţională. Obligă pârâta C******* M**** să ridice împrejmuirea din scândură pe temelie de beton cu o lungime de 10,41 ml identificată şi individualizată în raportul de expertiză Matfeev Florin şi suplimentele la acest raport ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în cazul refuzului de a îndeplini această obligaţie instanţa autorizează reclamanta să ridice această împrejmuire. Obligă reclamanta să-i plătească pârâtei C******* M**** suma de 177,10 lei reprezentând contravaloarea împrejmuirii în lungime de 10,41 m. Ia act de renunţarea la capetele de cerere privind plata contravalorii recoltei de pe teren pentru anul 2008 şi constatare drept de accesiune asupra unui WC. Respinge acţiunea faţă de pârâtul C****** C*******. Dispune plata onorariului expert Matfeev Florin de 765 lei din fondul pentru ajutor public judiciar. Instanţa dispune ca un exemplar de pe prezenta hotărâre să fie comunicat expertului şi Compartimentului Economic a Tribunalului Botoşani. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 304,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
in tem. art.260 cod pr. civila amana pr. la 3.12.200.9
Consideră necesar şi dispune a se reveni cu adresă către dl. expert Matfeev Florin pentru a proceda în a răspunde la toate obiectivele stabilite de către instanţă la efectuarea raportului de expertiză, cu precizarea că în caz contrar instanţa va dispune amendarea sa.
în temeiul art. 151 c.pr.civ.repune cauza pe rol, fixează termen la data de 02.11.2009 pentru când se vor cita părţile şi se va face adresă expertului Mafteev să precizeze inst. valoarea de circulaţie a gardului avându-se în vedere vechimea şi materialele folosite.
in tem. art. 260 cod pr. civila amana pronuntarea la 14.10.2009.
Consideră necesar şi dispune a se reveni cu adresă către dl. expert Matfeev Florin pentru a proceda în a răspunde la toate obiectivele stabilite de către instanţă la efectuarea raportului de expertiză, cu precizarea că are oportunitatea de a studia dosarul în arhiva instanţei, accesul experţilor fiind permis în acest moment.
Consideră necesar şi dispune a se reveni cu adresă către dl. expert Matfeev Florin pentru a proceda în a răspunde la toate obiectivele stabilite de către instanţă la efectuarea raportului de expertiză, respectiv să se precizeze dacă reclamanta are sau nu deschidere la stradă, dacă pentru a se face deschidere la stradă pentru reclamantă este necesară sau nu ridicarea unei porţiuni de gard, care este suprafaţa şi valoarea acestuia; totodată să se efectueze o schiţă a acestei împrejmuiri şi a condiţiilor în care se face accesul la drumurile săteşti a părţilor.
Dispune comunicarea către reclamantă a unui exemplar după raportul de expertiză şi
Pentru efectuarea raportului de expertiză, dispune a se reveni cu adresă către expert Matfeev,
Pentru ca instanţa iniţial investită să se pronunţe asupra cererii de ajutor public judiciar,
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, reclamanta precizează că actele privind soluţionarea cererii de ajutor public judiciar se află la apărătorul său, solicită un termen scurt pentru a fi depuse la dosar. J U D E C A T A Pentru ca reclamanta să depună la dosar actele cu privire la soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, sub sancţiunea decăderii,
Pune în vedere apărătorului ales al reclamantei să formuleze cererea adresată iniţial instanţei, potrivit dispoziţiilor exprese cerute de Ordonanţa Guvernului nr. 51/2008, în sensul de a face toate dovezile privitoare la veniturile reclamantei, la membrii familiei sale, aşa cum prevede această ordonanţă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării avansului către dl. expert Mafteev în caz contrar instanţa va dispune suspendarea cauzei în temeiul art. 155/1 Cod pr. civilă, fiind pentru ultima dată când instanţa face această precizare de a achita avansul în vederea întocmirii lucrării. Expert Matfeev F. a depus la dosar înscris în acest sens. J U D E C A T A Pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru a da posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării avansului stabilit în contul domnului expert Matfeev,
Faţă de lipsa raportului de expertiză, Consideră necesar şi dispune a se reveni cu adresă către expert Mafteev, punându-i-se în vedere să depună la dosar raportul de expertiză solicitat în cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării avansului către dl. expert Mafteev în cuantum de 300 lei sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 155/1 Cod pr. Civilă. J U D E C A T A Pentru lipsa raportului de expertiză şi pentru a da posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării avansului stabilit în contul domnului expert Matfeev,
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se constată că dl. expert Matfeev Florin a depus în cauză o cerere de amânare, dat fiind faptul că, din lipsă de timp nu a reuşit să finalizeze lucrarea. J U D E C A T A Având în vedere termenul solicitat de dl. expert pentru a întocmi raportul de expertiză, instanţa va amâna cauza şi
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa dispune desataşarea dosarului 2045/2005 al Judecătoriei Botoşani care va fi ataşat la dosar nr. 12012/193/2008. Prin tragere la sorţi instanţa desemnează expert în cauză pe dl. expert Matfeev Florin, se stabileşte avans onorariu de 300 lei în sarcina reclamantei Guriţă R. şi următoarele obiective: - identificarea, individualizarea gardului ce împrejmuieşte terenul proprietatea reclamantei; - dacă reclamanta are deschidere la stradă sau este obturată de acest gard; - să se stabilească valoarea gardului ce ar trebui să fie ridicat pentru a putea permite accesul la drumul public al reclamantei; - identificarea, individualizarea, evaluarea wc-ului existent pe proprietatea reclamantei. Instanţa va disjunge şi punctul 2 al cererii reconvenţionale pentru dosarul 12012/193/2008 privitor la pomi întrucât există legătură de cauzalitate între acea cauză şi cererea ce formează capătul 2 de cerere reconvenţională. J U D E C A T A Consideră necesar şi va dispune a se face adresă către dl. expert Mafteev F. desemnat în cauză pentru a proceda la întocmirea unui raport de expertiză conform obiectivelor stabilite şi va disjunge şi capătul 2 al cererii reconvenţionale, unindu-l la dosarul format 12012/193/2008 cu termen la 4.02.2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, reclamanta prin apărător arată că nu are posibilitatea achitării taxei judiciare de timbru şi că înţelege să renunţe la judecată cu privire la contravaloarea recoltei pentru anul agricol 2008, punctul doi din acţiune, susţinerile sale fiind consemnate în proces verbal ataşat la dosar. Instanţa pune în discuţia părţilor necesitatea disjungerii cererii de completare la acţiune, cerere formulată la data de 20.10.2008 şi anume cu privire la completarea masei succesorale cu 25 pomi fructiferi, completare formulată de reclamanta G***** R*****. Faţă de acest aspect apărătorul reclamantei consideră că această cerere trebuie judecată împreună cu cererea principală, deoarece are legătură de cauzalitate cu acţiunea principală şi în cazul disjungerii acesteia ar trebui să fie disjunsă împreună cu cererea reconvenţională având legătură de cauzalitate cu aceasta. Av. Ţaranu este de acord cu disjungerea cererii de completare la acţiune formulată de reclamantă, aceasta nu are nici o legătură cu acţiunea principală, solicită ca reconvenţionala să fie judecată împreună cu acţiunea principală. Se acordă cuvântul asupra probelor; av. Ciobanu D. pentru reclamantă, nu consideră că este necesar să se facă alte evaluări. Av. Ţaranu F. solicită efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii actuale a gardului şi a cabinei de toaletă care se regăsesc pe terenul reclamantei şi încuviinţarea probei cu martorul Damian Mihai din Vorona Mare, comuna Vorona pentru a face precizări cu privire la contravaloarea pomilor fructiferi precum şi efectuarea unei expertize pentru evaluarea acestora, respectiv o expertiză în pomicultură, expertiză care să fie administrată în prezenta cauză sau în cazul în care dosarul va fi disjuns în cauza ce urmează a se forma. Av. Ciobanu D. se opune la expertiza solicitată în evaluarea construcţiilor solicitată de av. Taranu F. J U D E C A T A Faţă de cererea de completare la acţiune formulată de reclamanta G***** R*****, instanţa urmează a disjunge cererea de completare a masei succesorale privind cei 25 pomi fructiferi, cauză ce urmează a avea ca termen de judecată la 19.01.2009 întrucât obiectul prezentei acţiuni este obligaţia de a face, iar completarea la acţiune priveşte completare masă succesorală şi ieşire din indiviziune, aceste cereri urmând a fi soluţionate în contradictoriu şi cu alţi moştenitori, şi Având în vedere probele solicitate de pârâta-reclamantă, instanţa urmează a le admite şi va dispune a se face adresă către Biroul Local de Expertiză Botoşani pentru a se solicita o listă cu experţi constructori şi agronomi, iar cu privire la proba cu martor instanţa urmează a se pronunţa după efectuarea expertizei privind evaluarea pomilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se pune în discuţie şi în vedere reclamantei necesitatea timbrării cererii de chemare în judecată prin care se solicită contravaloarea recoltei cu taxă de timbru în cuantum de 23,10 lei şi timbru judiciar de 1,5 lei. Totodată reclamanta să indice expres câţi pomi solicită a fi aduşi la masa de împărţit şi valoarea acestora. Se constată că la prezenta cauză a fost ataşat dosarul cu nr. 4549/193/2008 al Judecătoriei Botoşani având ca obiect ord. preşedinţială. J U D E C A T A Pentru a da posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii recoltei pentru anul 2008, instanţa va acorda un nou termen de judecată, termen la care instanţa urmează a se pronunţa asupra completării la acţiune, respectiv a necesităţii sau nu a disjungerii acestei cereri.
Pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare formulat în cauză de către reclamantă, urmează a se acorda un nou termen de judecată şi va dispune ataşarea dosarului nr. 4549/193/2008 al Judecătoriei Botoşani, ce are ca obiect ordonanţă preşedinţială.
Pentru a da posibilitatea pârâtei C******* M**** să timbreze cererea reconvenţională, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată şi pentru ataşarea dosarului Judecătoriei Botoşani cu nr. 64/193/2005 având ca obiect partaj succesoral, urmează a amâna cauza.