G**** L*****
InculpatG**** L****
InculpatL****** D****
MartorG**** L****
InculpatDispune îndreptarea, din oficiu, a minutei Sentinţei penale nr. 48/21 Aprilie 2010, a Sentinţei penale nr. 48/21 Aprilie 2010, pronunţată în dos. nr. 736/309/2008 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei şi a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 90 din 19 noiembrie 2010, emis în baza sentinţei penale menţionată, în sensul că se va trece domiciliul actual al inculpatului G**** L****, respectiv: comuna Meseşenii de Jos, sat Aghireş, nr. 404, judeţul Sălaj, în loc de: Zalău, str. Cpt. D.Constantin, nr. 2, bloc UJCM,jud. Sălaj. Păstrează neschimbate restul dispoziţiilor minutei sentinţei penale, a sentinţei penale şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul G**** L*****
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.01.2011In baza art.334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G**** L**** din infracţiunea prev.şi ped. de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal în infracţiunea prev.şi ped. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal. In baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modif.- pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o îmbibaţie alcoolica ce depăşeşte 0,80g/ l alcool pur in sânge- raportat la art.37 lit.b Cod penal, art.74,76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpatul G**** L****, fiul lui Ioan şi Emilia, născut la data de 10.02.1973 în Crasna jud.Sălaj, domiciliat în Zalău str.Cpt.D.Constantin nr.2, bloc UJCM jud.Sălaj, cu reşedinţa în Italia, Provincia Ravenna, Marina Romea, Via Delle Betulle nr.39, cetăţean român, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii minori, cu BI nr.AO 3102755 eliberat de Primăria Ravenna la 25.07.2007, la 3 (trei) luni închisoare. In baza art.71 Cod penal pe durata pedepsei aplicate inculpatul va fi privat de exerciţiul drepturilor prev.de art.64 lit”a Teza a II şi lit.b” Cod penal. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
amână pronunţarea în cauză pentru data de 21 aprilie 2010
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2010amânat pentru a se emite o adresă către Spitalul Crasna pentru recoltarea efectuată în 19.11.2004 pentru inculpatul G**** L**** să ne comunice dacă trusa pentru prelevarea probelor biologice are aprobare de model şi este conformă cu standardele impuse de Ministerul Sănătăţii
Incheiere de sedinta din 09.12.2009In temeiul art 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat . Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil şi consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Simleu Silvaniei din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie şi că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia cauzelor având ca obiect: -în materie penală :Cauzele cu inculpaţi arestaţi şi cauze având ca obiect măsuri preventive,măsuri de siguranţă şi autorizarea percheziţiilor şi interceptărilor ,înregistrări audio şi video. -în materie civilă ordonanţe preşedinţiale,suspendări provizorii executări silite ,contestaţii la executare ,măsuri asigurătorii şi perimări . Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
Incheiere de sedinta din 09.09.2009Se acordă termen pentru administrarea probei tetsimoniale în cauză.
pt.a se solicita adresa mart.de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei prorogă discuţia asupra excepţiilor
pt.îndepl.procedurii de citare cu inc.
pt.citarea inc. cu scrisoare de recomandare cu confirmare de primire
Amânat, la solicitarea apărătorului inculpatului, pentru prezentarea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 10.09.2008Se acordă termen în vederea asigurării dreptului la apărare.
Incheiere de sedinta din 11.06.2008