S****** I***
ReclamantU****** C*********
PârâtH****** I*****
PârâtP*** G*****
PârâtJ******* V*****
PârâtÎn baza art. 23 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu de către instanţă. Dispune trimiterea dosarului la Serviciul Registratură, în vederea unei noi repartizări aleatorii a prezentei cereri ce are ca obiect partaj judiciar, cod 3760, grad de dificultate 9, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2010.
În temeiul art.155/1 Cod proc.civilă suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică.
Respinge proba cu martori. Numeşte în cauză pe expert Luca Liviu. Pune în vedere reclamantului prin avocat să achite onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei în contul expertului desemnat. Pune în vedere reclamantului să formuleze în scris obiective, care vor fi puse în discuţie la termenul viitor, după ce va face dovada achitării onorariului.
Admite proba cu expertiză topo, sens în care se va face adresă către BiroulLocal de Expertize pentru a ne înainta o listă cu 6 experţi specialitatea topo, cu menţiunea că terenul în litigiu se află pe raza comunei Pătrăuţi, jud. Suceava. Prorogă discutarea probei cu martori. Se vor face adrese pârâţilor U****** C*********, J******* V***** şi H****** I*****, să-şi precizeze prin întâmpinare punctul de vedere faţă de acţiunea reclamantului.
Amână cauza la: 18 martie 2009, C 4, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâta H****** I*****. Dată în şedinţa publică, azi, 4 februarie 2009.
Pune în vedere apărătoarei reclamantului să depună la dosar copiile certificatelor de naştere ale pârâţilor. Amână cauza la: 4 februarie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii. Dată în şedinţa publică, azi, 7 ianuarie 2009.