Dosar 7424/325/2008 din 08.05.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7424/325/2008
Data dosar:
08.05.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.09.2008 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002, condamnă inculpatul OC la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c C.p. În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. şi art. 71 al. 5 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art.359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. În baza art.191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.09.2008.

  • Sedinta din data de 11.06.2008 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amânat

    ÎN VEDEREA ASCULTĂRII MARTORILOR

Flux dosar


Actualizare GRPD