D**** G*******
ReclamantD******* S****** V********* M********
PârâtD******* P***** A********** Ş* D********* R***** M********
PârâtAnulat ca insuficient timbrată acţiunea.
Se va înainta adresă reclamantului pentru a-i solicita să precizeze dacă îşi menţine cererea, în caz afirmativ să arate pentru ce sumă şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 218,96 lei şi a timbrului judiciar mobil, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. I se va comunica reclamantului câte un exemplar al procesului-verbal de predare primire şi al centralizatorului deconturilor depuse la dosarul cauzei la acest termen de judecată de către reprezentantul pârâtei. Se va înainta adresă pârâtei D******* P***** A********** Ş* D********* R***** M******** - în atenţia Directorului – solicitând să arate dacă înţeleg să menţină cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată în prezentul dosar sau doresc să renunţe la cererea de chemare în judecată a altor persoane aşa cum la termenul de judecată din data de 27.11.2008 consilierul juridic a învederat instanţei şi a solicitat anularea cererii reclamantului ca insuficient timbrată.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c din Legea nr. 146/1997 a taxelor judiciare de timbru, cu modificărilor ulterioare, pune în vedere reclamantului ca în situaţia în care îşi menţine cererea de chemare în judecată să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 37 lei + 8% pentru suma ce depăşeşte 388 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Pune în vedere pârâtei D******* P***** A********** Ş* D********* R***** M******** prin reprezentant ca în situaţia în care îşi menţine cererea de chemare în judecată a altor persoane, să precizeze cererea în conformitate cu prevederile art. 57-59, 112 Cod procedură civilă.
pentru comunicarea întâmpinării...