S********* P*********** D** Î*********** P*************
ReclamantŞ***** C* C****** I*****
PârâtC****** B****** L***** T*******
PârâtO***** C******* P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea . Obligă pe pârâţii Ş***** C* C****** I***** Costeşti şi C****** B****** L***** T******* Costeşti să plătească reclamantilor drepturile salariale reprezentând sporul pentru condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază al acestora pe perioada 20.02.2006-2010.2007 , drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Oraşul Costeşti să vireze celorlalţi pârâţi fondurile necesare achitării drepturilor de mai sus. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.03.2009.
Pune in vedere reclamantului prin aparator, sa depuna la dosarul cauzei adeverinţă din care sa rezulte calitatea acestora de salariati si perioada in care acestia au fost angajati la parata Scoala cu clasele I-VIII Costesti, precum si specializarea ( cadreda pe care sunt incadrati ), sub sancţiunea aplicării disp. art. 155 ind.1 cod proc. civila. Se reia procedura de citare cu paratii. Amână cauza la data de 11.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.02. 2009, al Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Se vor cita părţle. T. 04.02.2009. Cu recurs odată cu fondul.
Amână pronunţarea la data de 09.01.2009.
Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant să depună la dosar tabel cu semnăturile membrilor de sindicat în sensul că înţeleg să-şi însuşească actiunea promovată în numele lor. Amână judecarea cauzei la 19 11 2008. Reia procedura de citare cu părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş Sectia Civilă, complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar adeverinţe pentru membrii de sindicat din care să reiasă că membrii de sindicat au lucrat efectiv pe calculator 50% din programul de lucru pe ultimii 3 ani. Se citează pârâtii. Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2008 la Tribunalul Argeş- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă.