N**** N* S*** R* V*****
ReclamantS* M**** T** T** S** R* V*****
PârâtS* H**** S** R* V*****
PârâtF**** T*******
Reprezentant legalRespinge acţiunea. Cu recurs.
Amână pronunţarea cauzei la data de 02 decembrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 noiembrie 2009
Amână pronunţarea cauzei la data de 25 noiembrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2009
Amână judecarea cauzei la data de 18 noiembrie 2009, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2009 la sediul Tribunalului Vâlcea.
Repune cauza pe rol , pentru a se pune în discuţie părţilor excepţia de necompetenţă materială cu privire la cererea în pretenţii formulată de reclamant. Amână judecarea cauzei la 23 septembrie 2009.
având nevoie de timp, în vederea deliberării
Amânat la data de 28 iulie 2009,pentru ca părţile să depună la dosar concluzii scrise .
Termen acordat faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtei SC Magic Tic Tac SRL, aflat la ICCJ Bucureşti pentru susţinerea unei alte cauze.
Repune cauza pe rol, cu citarea părţilor pentru a se solicita precizări suplimentare de la expertul Crangă Ion care a efectuat expertiza dispusă în dosar.
Amână pronunţarea la data de 04 iunie 2009.
Amână pronunţarea la data de 28 mai 2009.
Termen pentru a se cita SC HANNY SRL Rm.Vâlcea, cu duplicatul cererii de chemare în garanţie , în vederea punerii în discuţie a acestei cereri. Uneşte obiecţiunile formulate de pârâta SC Magic Tic Tac SRL Rm.Vâlcea, cu fondul, fiind ptobleme juridice ce pot fi soluţionate şi de instanţă.
Termen acordat la cererea pârâtei SC MAGIC TIC TAC SRL pentru a lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni, comunicat la termenul de azi.
Termen acordat pentru ca expertul să răspundă la obiectiunile formulate de lichidator şi pentru a se cita administratorul special F**** T*******.
Termen acordat pentru a se lua cunoştinţă de expertiză şi a se formula eventuale obiecţiuni la aceasta.
Termen acordat pentru efectuarea expertizei încuviinţată de instanţă.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de către pârâta S* M**** T** T** S** R* V*****, prin apărător, ca fiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei . În ceea ce priveşte proba cu expertiză contabilă solicitată de asemenea de către pârâtă, prin apărător, instanţa urmează a se pronunţa după depunerea înscrisurilor la dosar şi după verificarea obiectivelor expertizei întocmite de către expertul Ozon Ion, în dosarul de faliment nr. 6749/90/2006. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 20 noiembrie 2008, pentru când se va cita pârâta S* H**** S** R* V*****. Pronunţată în şedinţa publică din 9 Octombrie 2008.
Termen acordat pentru a se ataşa spre consultare dosarul de faliment nr.6749/90/2006.
Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de către pârâta SC MAGIC TIC-TAC SRL RM VÂLCEA, prin care aceasta solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât apărătorul acesteia se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de astăzi, din motive medicale. Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant să precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată şi să formuleze acţiunea în contradictoriu cu debitoarea care va fi citată în calitate de pârâtă prin administrator special potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. 6 din Legea 85/2006, sub sancţiunea anulării cererii. Se va cita societatea debitoare S* H**** S** R* V*****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 septembrie 2008.
Ia act de modificarea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă, în sensul că aceasta înţelege să se judece şi cu societatea S* H**** S** R* V*****, în calitate de pârâtă. Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta S* H**** S** R* V*****, amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 3 septembrie 2008, pentru când se va cita pârâta S* H**** S** R* V*****, cu duplicat după cererea de modificare a cererii de chemare în judecată. Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de către pârâta S* M**** T** T** S** R* V*****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 iunie 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către reclamantă, prin lichidatorul judiciar, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată întrucât acesta înţelege să-şi modifice cererea de chemare în judecată. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 4 iunie 2008, pentru când instanţa pune în vedere reclamantului, prin reprezentant să precizeze în fapt şi în drept cererea de modificare a cererii de chemare în judecată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2008.
Admite cererea de amânare formulată de către pârâtă, prin apărător în sensul de a se acorda un nou termen de judecată, pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă şi acordă un nou termen de judecată la data de 14 mai 2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2008.
În baza dispoziţiilor art. 156 alin.1 Cod procedură civilă; Admite cererea de amânare formulată de către societatea pârâtă, prin care aceasta solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-şi angaja un apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 9 aprilie 2008, pentru când aceasta se va cita. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să precizeze cadrul procesual al cererii de chemare în judecată potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. 6 din Legea 85/2006. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2008.