Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Eroare
Admite plângerea. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu seria ANV/200/0016708/25.07.2008 emis de intimată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 26.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petentă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2008