A***** D***** D****
PetentI P J H*******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul A***** D***** D**** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 2052702 încheiat la data de 30.11.2008 de către intimat, cu consecinţa înlăturării sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 486 lei şi a punctelor de penalizare. Exonerează petentul de plata amenzii.
În vederea audierii martorului încuviinţat şi pentru a se solicita petentului să indice adresa acestuia în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă; Pentru a se cita intimatul cu menţiunea să depună la dosar înscrisurile solicitate, având în vedere că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei stabilite la termenul anterior.
Având în vedere probele solicitate de ambele părţi, pe care le apreciază ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei; În vederea audierii martorului şi pentru a fi citat intimatul cu menţiunea să depună la dosar ordinul de serviciu al agentului constatator pentru data de 30.11.2008, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul agentului constatator de operator radar, precum şi foaia de parcurs a autoturismului de poliţie,