Dosar 7582/271/2008 din 07.08.2008

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7582/271/2008
Data dosar:
07.08.2008
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2008 la ora 08:30

    Complet: P1 penal-
  • Soluţionare

    In baza art. 178 al. 2 C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a şi c C.pen. şi 76 lit. c C. pen., condamnă pe inculpatul R*** D*****,la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a teza II şi b C. penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 81 C. penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni, stabilit conform art. 82 C. penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prev. art. 83 C. penal, care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 4 C. penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Constată că nu s-a formulat constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul din oficiu Inăşel Alin, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei, cf. delegaţiei nr. 4511/08.09.2008, aflată la dosar. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi inculpatul şi de la comunicare cu partea vătămată.

  • Sedinta din data de 04.12.2008 la ora 09:00

    Complet: P1 penal-
  • Încheiere

    amână pronunţarea pentru 12.12.2008

  • Sedinta din data de 09.10.2008 la ora 09:00

    Complet: P1 penal-
  • Amânat

    Apreciind utilă şi concludentă cauzei audierea martorului Iancu Marius

Flux dosar


Actualizare GRPD