B***** L*****
Intimat ReclamantB***** A****
Intimat ReclamantO**** A*****
Recurent PârâtO**** M*****
Recurent PârâtAdmite cererea . Dispune legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 1221326/12.04.2011, pronunţată de Judecătoria Tg. Bujor, în dosarul nr. 752/316/2008. Dispune legalizarea deciziei civile nr. 1167/2011 din 12.12.2011, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 752/316/2008. Irevocabilă.
Admite în parte acţiunea civilă precizată la data de 14.02.2007, formulată de reclamanţii B.L. şi B.A, în contradictoriu cu pârâţii O.A. şi O.M.Obligă pe pârâţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor suprafaţa de 53 m2, identificată în Raportul de expertiză întocmit de expert inginer Balaban Emil prin punctele C’CBB’, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 2440 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs.
amână pronunţarea la data de 12.04.2011.
acordă termen la 5.04.2011 pentru ca părţile să studieze raportul de expertiză în specialitatea silvicultură şi pârâţii să facă dovada achitării onorariului suplimentar pentru expertiză.
amână cauza la data de 30.03.2011 pentru lipsa raportului de expertiză
acordă termen la 2.03.2011 în vederea efectuării unei expertize în specialitatea silvicultură.
acordă termen la 2.02.2011 pentru lipsă de apărare faţă de reclamanţi şi pentru ca Biroul Local de Expertize Vrancea să comunice lista privind recomndarea de experţi în specialitatea silvicultură.
Amână judecarea cauzei la data de 05.01.2011 pentru ca Biroul Local de Expertize Brăila să comunice instanţei lista cu numele experţilor în specialitatea silvicultură în vederea efectuării expertizei.
Acordă termen la data de 14.12.2010 în vederea efectuării unei expertize specialitatea silvicultură.
acordă termen la 16.11.2010 pentru ca Direcţia Silvică Galaţi să comunice care este vârsta unor salcâmi care în urma tăierii (cioatele) au următorii diametri: 20 cm, 18 cm, 24 cm, 30 cm, 28 cm şi 27 cm, şi ataşarea dosarului 1854/2005al Judecătoriei Tg.Bujor suspendat la data de 25.01.2007.
Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2010 în vederea efectuării cercetării la faţa locului pentru care s-a dispus convocarea părţilor la data de 07.10.2010.
acordă termen la 28.07.2010 la cererea apărătorului pârâţilor pentru a studia schiţa depusă de expert Balaban Emil şi în vederea efectuării unei cercetări la faţa locului. Fixează termen pentru cercetare la faţa locului – 22.07.2010, ora 14.
acordă termen la 29.06.2010 pentru refacerea raportului de expertiză.
acordă termen la 1.06.2010 pentru lipsă de apărare faţă de reclamanţi, pentru ca expertul Balaban Emil să depună la dosar raportul de expertiză în condiţiile ordonanţei privind efectuarea expertizelor şi să ia legătura cu ceilalţi doi consilieri experţi desemnaţi de instanţa de judecată, sub sancţiunea amendării potrivit art. 108 indice 1 C.pr.civ. . Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să facă dovada lipsei la acest termen, sub sancţiunea amendării.
acordă termen la 04.05.2010 pentru ca părţile să studieze completările la raportul de expertiză.
acordă termen la 13.04.2010 pentru lipsă de apărare faţă de reclamanţi şi pâeâţi şi pentru lipsa contraexepertizei topografice.
Amnâ judecarea cauzei la data de 09.03.2010 pentru lipsa raprtului de expertiză dispus a se efectua în prezenta cauză.
acordă termen la 9.02.2010 pentru efectuarea unei contraexpertize.
Acordă termen la 13.01.2009 pentru efectuarea unei contraexpertize.
acordă termen la 24.11.2009 pentru ca părţile să studieze precizările formulate şi depuse de expert .
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor din data de 08.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie cu privire la adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi suspendarea provizorie a executării silite, amână judecarea cauzei la data de 22.10.2009.
Acordă termen de judecată la data de 23.09.2009 pentru ca reclamanţii să depună la dosar actele de proprietate pentru terenul în litigiu .
Acordă termen de judecată la data de 08.07.2009 pentru lipsă de apărare
acordă termen la 17.06.2009 pentru lipsă de apărare faţă de pârâţi, şi pentru continuitatea completului de judecată, cauza fiind repartizată completului C-2.
Acordă termen la data de 26.05.2009 pentru ca părţile să studieze raportul de expertiză şi pentru lipsă de apărare a acestora
Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2009 pentru lipsa raportului de expertiză.
acordă termen de judecată la dfata de 25.03.2009 pentru lipsa raportului de expertiză topometrică.
Acordă termen la data de 11.02.2009 pentru lipsa raportului de expertiză şi la cererea apărătorului reclamanţilor.
acordă termen la 14.01.2009 în vederea efectuării expertizei topometrice şi pentru ca reclamanta să depună la dosar titlul de propietate pentru suprafaţa dobândită de la Haineroşie Zoiţa.
Acordă termen de judecată la data de 09.12.2008 în vederea efectuării unei expertize topometrice.
Acordă termen de judecată la data de 13.11.2008 pentru continuarea judecării cauzei de către completul C3 căruia i-a fost redistribuit ciclic dosarul