T***** G*******
ReclamantM******* A********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamantul T***** G******* în contradictoriu cu pârâtul M******* A********. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 400 lei cu titlu de pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.01.2009.
Amână pronunţarea la data de 30.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.01.2009.
Admite cererea de amânare a cauzei în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă şi amână cauza la 28.01.2009.
Încuviinţează pentru reclamant proba testimonială, pune în vedere acestuia să aducă martorii în vederea audierii, se citează pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu şi se amână cauza la 10.12.2008
părţile solicită termen pentru a se ajunge la o înţelegere