P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantA***** M****
Intimat INCULPATG******** A***** G*****
MartorO***** G*********
MartorDecizia penală nr.307/A/19.06.2008 În baza art.379 pct.2 lit.a din C.p.p., admite apelul declarat de parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr.4670 din 10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.7649/180/2007. Desfiinţează sentinţa penală apelată în totalitate, reţine cauza spre rejudecare, iar pe fond: În baza art.87 alin.1, 4 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, c şi art.76 lit.d din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, condamnă inculpatul A***** M****, fiul lui Ion şi Lucreţia, născut la 26.11.1950, CNP 1501126043529, la pedeapsa de 6 luni închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b din Codul penal, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 al.2 din Codul penal. În baza art.81 din Codul penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 din Codul penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. În baza art.71 al.5 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru apărătorii desemnaţi din oficiu la instanţa de fond şi în apel în sumă de 200 lei către Baroul av. Bacău – av. Jinga O – 100 lei şi av. Lupu C. – 100 lei. În baza art.191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.06.2008.