L*** D************
Recurent InculpatŞ*** I** T******
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** T*********
Intimat Parte civilăAdmite cererea.
Respinge cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice. În baza disp. art. 182 al. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 74 lit a, c şi art. 76 Cod penal condamnă pe inculpatul Liţă Daniel Cosmin, la 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal. În baza disp. art. 81 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia asupra disp. art. 83 Cod penal. Respinge cererea privind pretenţiile civile ale părţii vătămate Ş*** I** T******. În baza disp. art. 14 raportat la art. 346 Cod pr pen, obligă inculpatul la plata către partea civilă S******* J******* D* U****** T*********, a sumei de 974,65 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare. În baza disp. art. 191 al. 1 Cod pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea la data de 15.07.2009
Amână pronunţarea la data de 08.07.2009
Amânat pentru lipsă relaţii SML
Amânat pentru lipsa relaţiilor de la SML Târgovişte. Revine cu adresa în atenţia D-lui Director al Spitalului
Amânat pentru lipsa relatiilor solicitate SML-ului.
Amânat la data de 08.04.2009 pentru administrare probe. Emite adresă către SML pentru a răspunde următoarelor întrebări:dacă prezentarea la medic după 4 zile de la incident, a dus la agravarea consecinţelor acelor leziuni şi dacă raportat la leziunile prezentate, acestea se puteau produce şi în intervalul de timp 14-18.
Amânat la data de 11.03.2009 pentru lipsa apărătorului inculpatului. Emite adresa către Barou şi la INEP Bucureşti
Amânat la data de 11.02.2009, pentru administrare probe (martori acte şi înscrisuri pe latură civilă)
Amână judecata cauzei, pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător.