S*** M*** C******** I** S***** A***
CreditorS*** P*** E*** S** S****
DebitorAdmite contestaţia.
Apreciind că se impune îndeplinirea legală a procedurii de citare cu contestatoarea prin lichidator judiciar, avându-se în vedere că faţă de aceasta s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, acordă termen la data de 18.11.2008.
Apreciază că se impune acordarea unui nou termen, în vederea achitării de către contestatoare a diferenţei taxei jde timbru şi timbru judiciar şi pentru obţinerea dosarului execuţional, motive pentru care se dispune amânarea cauzei la data de 28.10.2008, cu strigarea cauzei la ora 13,00.