Dosar 772/273/2008 din 15.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 772/273/2008
Data dosar:
15.07.2008
Instanta:
Judecătoria Oravița
Departament:
Dosare Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.11.2008 la ora 09:00

    Complet: Complet 2
  • Soluţionare

    Hotărâre, În baza art.87 alin 1 din O.U.G. 195/2002, modificată şi completată, cu aplicarea a art. 74, 76 C.p condamnă pe inculpatul P**** C********* la 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b. Cod penal . În baza art. 81. C.P, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare., pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare, potrivit art.82 C.P. În baza disp. art. 71 alin 5 C.P. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii dispuse în baza art. 71. C.P. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b. Cod penal Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83, 84, C.P. în condiţiile art 359 C.P.P. În baza art. 191 alin 1 C.P.P. obligă inculpatul, la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariu avocat oficiu, Ciulei Daniela , Baroul Caraş-Severin, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie, cheltuială ce în baza art. 191 alin 1 teza finală, va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.11.2008 Preşedinte,

  • Sedinta din data de 15.10.2008 la ora 09:00

    Complet: Complet 2
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea martorului lipsă din rechizitoriu Mioc Paul şi revenirea cu adresă la Poliţia Grădinari pentru mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică,azi 15.10.2008.

  • Sedinta din data de 23.09.2008 la ora 09:00

    Complet: Complet 2 - Arestaţi
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru termenul din 15.10.2008 . Se va cita martorul de la locul de domiciliu şi cu mandat de aducere către Poliţia Grădinari. Dată şi pronunţată în şedinţă publică azi 23.09.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD