Dosar 7751/196/2008 din 02.09.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7751/196/2008
Data dosar:
02.09.2008
Instanta:
Judecătoria Brăila
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 penal
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată cu aplic. art.74 lit.a C.p. şi art.76 lit.d C.p.; Condamnă inculpatul M. M. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 12.03.2008 a infracţiunii de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o alcoolemie peste limita legală. În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare prev. de art.82 C.p. În baza art.71 al.5 C.p. dispune ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii să se suspende şi executarea pedepselor accesorii privind drepturile prev. de art.64 lit.a teza II şi lit.b C.p. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţei nerespectării disp. art.83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

  • Sedinta din data de 28.10.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 penal
  • Amânat

    Pentru a se cita martorul lipsa cu mandat de aducere, amâna cauza la data de 25.11.2008, sala 1

  • Sedinta din data de 07.10.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 penal
  • Amânat

    Pentru a fi citaţi martorii din acte, amână judecarea cauzei la 28.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD