A************ F********* P****** D* T* S******
Reclamant CreditorS* O** M**** C******** S**
Pârât DebitorY** C********* S***
LichidatorB******** P****
PârâtM******** O*******
PârâtAdmite cererea. Dispune închiderea procedurii falimentului.
Se vor cita părţile.
Pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada demersurilor efectuate pentru punerea în executare a hotărârii, respectiv dovada lipsei bunurilor în patrimoniul pârâţilor faţă de care s-a pronunţat hotărârea de angajarea răspunderii.
Amânarea cauzei în vederea continuării procedurii şi a soluţionării cu caracter irevocabil a cererii de angajarea răspunderii administratorului societar.
Dosar nr.7778/101/2008 Aprobă raportul trimestrial de activitate . Acorda termen în vederea soluţionării cu caracter irevocabil a cererii de angajare a răspunderii administratorului societar. Aplicarea disp.art.129 din Legea nr 85/2006 respectiv art.131 în cazul în care pârâtul debitor se află în această situaţie. Dosar nr.7778/101/2008/F2 Admite acţiunea intentată de reclamantul Oil Model Construct SRL Drobeta Turnu-Severin prin lichidator judiciar Y** C********* S*** Drobeta Turnu-Severin strada Mărăşeşti nr.18, judeţul Mehedinţi, pârâţilor M******** O*******, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, strada Crişan nr 1, bl 6, sc. 4, et.2, ap.10; Iovănel Cristian Horia, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, Splaiul Mihai Viteazu nr.27, bl.Z7A, sc.1, ap.3, judeţul Mehedinţi. Obligă pârâţii să plătească fiecare 94.234,7 lei pasiv neacoperit al debitorului Oil Model Construct SRL conform tabelului definitiv al creanţelor ce constituie titlu executoriu.
Dosar nr.7778/101/2008 ; Amânat în vederea citării creditorului SC Hidroconstrucţia SA - Sucursala Porţile de Fier Drobeta Turnu Severin cu menţiunea timbrării cererii de admitere a creanţei cu suma de 39,00 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei. Dispune înregistrarea în registrul creanţelor ; Înregistrarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Învederează lichidatorului judiciar să depună raportul trimestrial de activitate pentru trimestrul I 2009. Dosar nr.7778/101/2008 F2; Amânat în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâţii, care vor fi citaţi cu menţiunea de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu. , sub sancţiunea prev. de art.225 c.pr.civ.
Dosar nr.7778/101/2008 Ia act de raportul depus pe care îl aprobă. Dispune constituirea dosarului anexă în cadrul căreia se vor cita pârâţii cu menţiunea de a răspunde la interogatoriu şi cu copie de pe acţiune. Acorda termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor şi pentru întocmirea afişarea şi depunerea tabelului definitiv consolidat al creanţelor. Dosar anexă 7778/101/2008/F1 Respinge acţiunea.
Înregistrarea şi afişarea tabelului preliminar al creanţelor cu întocmirea procesului verbal de afişare cu întocmirea procesului verbal de afişarea Constituirea dosarului anexă pentru angajarea răspunderii administratorului societar B******** P****. Se va cita pârâtul cu menţiunea de a răspunde la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului să prezinte CNP-pârât. Acorda termen pentru depunerea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor fila nr 30 şi termen de verificare pentru soluţionarea eventualelor contestaţii sau în lipsă, depunerea tabelului definitiv consolidat al creanţelor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să prezinte şi raportul trimestrial de activitate.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu sediul în Turnu-Severin, strada Mihail Eminescu nr.6, judeţul Mehedinţi şi în consecinţă dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei nr.540 din 13.11.2008, în sensul că se va înscrie în tot cuprinsul hotărârii denumirea corectă a pârâtului-debitor S* O** M**** C******** S**.
Admite cererea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Piaţa Radu Negru nr.1, jud. Mehedinţi. În temeiul art. 107 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitorului Oil Model SRL cu sediul în Drobeta Turnu Severin,.str.Şincai, nr.2, judeţul Mehedinţi;cod de identificare fiscală 14671588, număr de ordine în registrul comerţului. J 25/137/2002. Desemnează lichidator judiciar Y** C********* S***, cu sediul în Drobeta Turnu-Severin strada Mărăşeşti nr.18,înregistrat în registrul societăţilor profesionale sub nr.0213 din 31.12.2007 cu o remuneraţie de 10 % din valoarea încasată din vânzarea bunurilor şi valorificarea creanţelor debitorului, respectiv 1000 lei în situaţia prevăzută de art. 131 din Lg.85/2006 , care va îndeplini atribuţiunile prevăzute de art. 25. din Legea 85/2006. Fixează termenul maxim de 10 zile socotit de la comunicarea prezentei pentru predarea gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 11.12.2008. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 15.01.2009. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 29.01.2009. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 12.02.2009. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 12.02.2009. În temeiul art. 113 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de verificare la instanţă la 15.01.2009 şi ultima zi a fiecărei luni, pentru depunerea de către lichidator a raportului lunar de activitate, respectiv ultima zi a fiecărui trimestru începând cu trimestru 4 anul 2008, pentru depunerea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire între creditori şi a raportului trimestrial.
Îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul-debitor, urmând a fi comunicată cererea de deschidere a procedurii, cu actele anexate.