B****** A****
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatN**** I**** E*****
PârâtRespinge plângerea formulată de petenta B****** A****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE VÂLCEA –SPR VÂLCEA. Menţine procesul verbal de contravenţie seria CC, nr.146738/02.10.2008 emis de intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE VÂLCEA –SPR VÂLCEA. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi , 09.12.2009.
Deliberând constată că, faţă de cererea formulată de apărătorul petentei şi având în vedere lipsa martorului Parlapan Nicolae la acest termen de judecată, va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen pentru când se va cita martorul Parlapan Nicolae din com. Roşiile, sat Romaneşti, judeţ Vâlcea, cu mandat de aducere
Amana cauza
Amână judecarea cauzei în vederea audierii martorilor încuviiţaţi
Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului încuviinţat
Amână judecarea cauzei faţ ăde cererea formulată de apărătorul pârâtului în vederea pregătirii apărării
Amână judecarea cauzei pentru când se va cita martorul Gavrilescu Petru în vedere audierii
Amână judecarea cauzei pentru a se cita martorii petentei
Amână judecarea cauzei pentru a da posbilitate petentei să indice martorii şi faţă de lipsa de procedură cu asiguratorii
Constatând că este necesară citarea în cauză a celor două societăţi de asigurare menţionate în declaraţiile de la filele 20 şi 21 dosar , respectiv SC Omniasig SA Rm Vâlcea şi Alianz Ţiriac , apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea citării acestora.
Amână cauza la cererea petentei care doreşte să - şi angajeze apărător. Pune în vedere petentei să depună la dosar copia indigo a procesului-verbal de contravenţie.