M********* J********
PârâtC***** D* A*** T********
PârâtT********* C**** S******
PârâtM********* E******** Ş* F*********
PârâtA***** A**
ReclamantDeclină în favoarea Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a cauzei. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
În baza art. 1, art. 2 alin. 3 şi 4 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, precum şi în baza Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 2.09.2009, raportat la Preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească
Suspendat conform art. 29/5 din Legea nr. 47/1992
pentru a se exprima punctul de vedere faţă de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din O.U.G nr. 75/2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei prin raportare la prevederile art. 115 alin. 4 din Constituţia României