A***** O***
Recurent ReclamantU******** F*****
Intimat PârâtC***** A*****
Intimat PârâtU******** G*******
Intimat PârâtA********* R******
Intimat PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Cu recurs.
Admite acţiunea şi cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi U******** G******* şi Ungureanu Gh. Florin. Respinge, ca nefondate, cererile reconvenţionale formulate de A********* R******,Avasiloaie Constantin, Avasiloaie Gheorghe, Pădureţ Rodica şi Avasiloaie Lilioara. Cu recurs.
Amână pronunţarea pentru data de 12 MAI 2010.
Dispune comunicarea către reclamanta A***** O*** a copiilor sentinţei civile nr. 3333/30 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Galaţi şi, respectiv, Deciziei nr. 833 din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Galaţi, depuse de către pârâtul U******** F*****, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere,
Suspendă judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Admite cererile formulate de către reclamanta A***** O*** şi pârâtul U******** F*****, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării de apărători, Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa la următorul termen de judecată,