S*** R**** S*****
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. „RADIX” S.R.L., cu sediul ales în municipiul Bucureşti, bulevardul Pache Protopopescu, nr.87, et.1, ap.2, sector 2, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei nr.3350415, întocmit la 19.09.2008 de agentul constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate. Definitivă Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2009.
Repune cauza pe rol. Dispune citarea petentei, cu menţiunea să depună dovada achitării rovinietei şi contractul de leasing încheiat cu BCR Leasing SA, potrivit certificatului de înmatriculare al autoturismului, iar intimata va fi citată cu menţiunea de a comunica adresa martorului Ionescu George Alexandreu, menţionat în procesul verbal de contravenţie, în vederea citării acestuia. Amână judecata cauzei la data de 20.02.2009 . Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.01.2009.
În baza art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, din oficiu pune în vedere petentei să depună la dosar dovada achitării rovinietei, sens în care i se va emite adresă acesteia. Amână judecata cauzei la data de 30.01.2009 şi dispune citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2009.