M********* E******** Ş* F*********
Recurent PârâtG*** C*******
Intimat ReclamantR****** S****
Intimat ReclamantC**** N*******
Intimat ReclamantJ*** C*******
Intimat ReclamantRespinge ca nefondat recursurile declarate de pârâţii Tb. Sălaj, C.A.Cluj, M.E.şi F., M.J. împotriva sentinţei civile nr.285 din 11.02.2008 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. 78/84/2008, pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 16.11.2009.
viciu procedură.
Amână judecarea cauzei pentru data de 15 septembrie 2009, ora 8.30, sala 135, pentru când se vor cita părţile. Se va efectua o adresă către Tribunalul Sălaj, pentru a se comunica instanţei funcţiile îndeplinite de reclamanţii intimaţi şi perioada pentru care au îndeplinit aceste funcţii, respectiv dacă sumele au fost calculate de Serviciul Contabilitate, în funcţie de perioadele în care aceştia şi-au îndeplinit funcţia. Pronunţată în şedinţa publică din 9 iunie 2009.
Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul ICCJ în temeiul OUG Nr. 75/2008
pentru viciu de procedură existent la termenul de azi
ADMITE CEREREA DE ABŢINERE