F*** F******
Apelant RECLAMANTC******** L**** A* M*********** T********
Intimat PARATS***** R**** P*** C******** L**** A* M*********** T********
Intimat PARATS* O**** T********
Intimat PARATP******** J******** T****
Intimat PARATAdmite apelurile declarate de reclamanta F*** F****** şi de pârâta DUVAL VALENTIN MARIANA ALEXANDRA ZOE LUCIA împotriva sentinţei civile nr. 2473/PI/13.06.2006, pronunţată de Tribunalul Timiş – secţia civilă - în dosarul nr. 7933.1/325/2006, pe care o desfiinţează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi primă instanţă, respectiv Tribunalul Timiş. DEFINITIVĂ. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 decembrie 2008. ---Î.C.C.J. DOSAR NR.1743/1/2009, D.C. 7363/08.07.2009 , RESPINGE RECURSURILE , R.17.05.2010.
amânat pronunţarea la 23.12.2008
În deliberare, respinge excepţia formulată de reprezentantul reclamantei apelante, avocat Adrian Gârbovean, privind netimbrarea apelului declarat de către pârâta apelantă Duval Valentin Mariana Alexandra Zoe Lucia la valoarea de circulaţie a imobilului revendicat, având în vedere dispoziţiile cuprinse în art.15 lit.r din Legea nr. 146/1997. Potrivit art. 15 lit.r din Legea nr.146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac , referitoare la , (lit.r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22.decembrie 1989 precum şi cererile accesorii şi incidente. Instanţa arată că în situaţia în care reprezentantul reclamantei este nemulţumit de modudul în care a fost determinat cuantumul taxelor de timbru avea posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare în termen de trei zile de la data la care s-au stabilit aceste taxe. Reprezentantul reclamantei declară verbal că înţelege să formuleze cerere de reexaminare ( plângere)şi solicită acordarea unui termen pentru soluţionarea acestei cereri pe care urmează să o depună şi în scris.
Apreciază întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei intimate Duval Valentin Mariana Alexandra Zoe Lucica, cerere pe care o va admite şi