I** D***** N******
PetentP****** C********* M******
IntimatO***** M****** P*** P*****
IntimatC******** L**** A* O******* M******
IntimatAdmite plângerea, în parte, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Poliţiei Comunitară Mioveni şi dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria PC, cu nr.002035/12.08.2008 emis de intimatul Oraş Mioveni reprezentat Primar şi C******** L**** A* O******* M******, şi exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş.
Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul B. A. Pune în vedere petentului, prin apărător, să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul şi exemplare suficiente, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească. În vederea administrării probatoriilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.02.2009, Completul 3, pentru când se vor cita intimata şi martorul Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.01.2009.
Dispune introducerea în cauză în calitate de intimaţii, alături de intimata Poliţia Comunitară Mioveni, şi a Oraşului Mioveni prin Primar şi C******** L**** A* O******* M******, care urmează a fi citaţi cu copie cerere precizatoare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.01.2009 Completul 3, pentru când se vor cita intimaţii O***** M****** P*** P***** şi C******** L**** A* O******* M******, cu copie cerere precizatoare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.11.2008.
Încuviinţează cererea formulată de către petent, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2008 Completul 3, în cunoştinţă părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2008.