Dosar 8068/86/2008 din 27.11.2008

prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8068/86/2008
Data dosar:
27.11.2008
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 23:59

    Complet: CF arestări
  • Încheiere

    Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza art. 155 şi urm. Cod de procedură penală dispune prelungirea pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 04.12.2008 până la data de 02.01.2009, inclusiv, a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului C******* G*******, fiul lui Constantin şi Rodica, născut la data de 23.04.1986 în Fălticeni, jud. Suceava, cu domiciliul în oraş Dolhasca, sat Gulia, jud. Suceava, CNP *********6424, fără ocupaţie, fără antecedente penale, aflat în prezent în Arestul I.P.J. Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art.174 alin.1, art.175 al.1 lit. c Cod penal, arestat în baza M.A.P. nr. 60A din 05.11.2008 emis de Tribunalul Suceava. În temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 noiembrie 2008, ora 1230 .

Flux dosar


Actualizare GRPD