B******* P****
ContestatorB******* V*******
IntimatB******* V*****
IntimatB******* M****** L**********
IntimatL****** F******
IntimatRespinge contestaţia în anulare ca nefondată. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la 3.02.2009.
Faţă de cererile formulate la termenul de astăzi, văzând şi lipsa dosarului în care s-a pronunţat decizia civilă contestată în prezenta cauză, respinge cererea formulată de contestator, ca rămasă fără obiect, se va face adresă către Judecătoria Rădăuţi ca până la termenul de judecată să înainteze, spre ataşare, dosarul nr. 6299/285/2007 în care s-a pronunţat decizia civilă contestată în prezenta cauză.Amână judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă azi, ce nu au termen în cunoştinţă.NOTĂ: În urma verificărilor efectuate în aplicaţia ECRIS, dosarul nr. 6299/285/2007, în care s-a pronunţat decizia civilă contestată în prezenta cauză, nu a fost înaintat Judecătoriei Rădăuţi, motiv pentru care se va reveni de la adresa către această instituţie şi se vor face diligenţele necesare la Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Suceava pentru ataşare dosarului sus-menţionat.