B**** N******
ReclamantC***** V*****
PârâtRespinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de pârâtul CV. Respinge actiunea formulată de reclamantul BN, în contradictoriu cu pârâtul C V, ca neintemeiata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2009
Amână pronunţarea în cauză la data de 29.01.2009. Cu recurs odata cu fondul.
Amana pronuntarea la 22.01.2009.
Mentine în sarcina pârâtului obligatia să depună la dosarul cauzei copia contractului de muncă. Mentine în sarcina reclamantului obligatia să depună la dosar adeverinţă cu veniturile realizate pe ultimele 6 luni. Amână judecarea cauzei la 15.01.2009, părtile având termen in cunostinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2008.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de părti. Respinge probele cu interogatoriu şi expertiză medio – legală, ca nefiind utile solutionării cauzei. Pune în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei copia contractului de muncă şi a deciziei de pensionare. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar adeverinţă cu veniturile realizate pe ultimele 6 luni. Amână judecarea cauzei la 11.12.2008, părtile având termen in cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2008
Admite cererea de amânare în vederea pregătirii apărării depusă de către reclamant. Amână judecarea cauzei la 13.11.2008, urmând a se cita reclamantul cu copia întâmpinare, sens în care desprinde filele 16 – 17 din dosarul cauzei şi mentiunea de a depune actele în dovedirea cererii de chemare în judecată, în 2 exemplare, cf. art. 112 rap. la rat. 1141 C.p.civ., sub sancţiunea suspendării judecăţii cf. art. 1551 C.p.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2008.
PROCES – VERBAL În baza disp. art. 153 al. 3 C.p.civ. raportat la art. 97 C.p.civ., având în vedere că preşedintele Judecătoriei Piteşti a aprobat schimbarea zilei de sedintă a completului C4 – marti – sala 4, pentru ziua de joi, cu redenumirea completului în C4/12 – joi – ora 12, se preschimbă termenul de judecată acordat.