S**** S****
ReclamantS** G****** S**
PârâtS** M****** R** S**
PârâtR** P****
MartorJ**** A*****
MartorAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul S**** S**** împotriva pârâtei S.C."galanis"SRL.Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul S**** S**** împotriva pârâtei S.C."Madeira ROM""SRL.Constată că reclamantul a încheiat cu pârâta S.C.Galanis"SRL Bistriţa un contract individual de muncă ,începând cu data de 01.10.2007pe postul de "Control calitate",cu un salariu net (după deducerea contribuţiilorşi a impozitului) ce reprezintă echivalentul în lei a 800 EURO/lună contract de muncă în fiinţă până la 18.01.2008.Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă.respinge cererile având ca obiect obligarea pârâtei S.C."Galanis"SRL la plata sumei ce reprezintă echivalentul sumei de 280 EURO cu titlul de drepturi salariale pentru perioada 20.09.2007-11.10.2007precum şi cea prin care se solicită constatarea transferului la S.C."Madeira Rom"SRL ,la 18.01.2008.Constată că începând cu data de 18.01.2008 reclamantul a încheiat un contract individual de muncă ,pe postul de "Control calitate" cu un salariu net(după deducerea contribuţiilor şi impozitului) ce reprezintă echivalentul în lei a 800 euro cu pârâta S.-C."Madeira Rom"SRL Bistriţa.Respinge cererea abând obiect obligarea pârâtei S.C.Madeira Rom"SRL să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01.02.2008-la zi Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului.Compensează integral cheltuielile de judecată.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
amânat pronunţarea la 05.11.2008.
amânat pronunţarea sentinţei pentru data de 03 noiembrie 2008
amânat pronunţarea la 31 octombrie 2008
AMÂNAT PRONUNŢAREA LA 29 .10.2008
în vederea audierii martorilor încuviinţaţi
in vederea audierii martorilor incuviinţaţi
-în vederea formulării şi depunerii la dosar de către reclamant a interogatoriului formulat pentru pârâte.
lipsă probe
pentru studiul întâmpinării
la cererea pârâtei în vederea angajării unui apărător