W******** J*****
Intimat RECLAMANTW******** H****** E****
Intimat RECLAMANTP******* M*********** T******** - D******* P*********
Apelant pârâtP******* M*** T********
Apelant pârâtAdmite apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, împotriva sentinţei civile nr. 237/01.02.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8244/30/2007, în contradictoriu cu reclamanţii W******** J***** şi W******** H****** E****. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că obligă pârâtul ca printr-o nouă dispoziţie motivată să restituie reclamanţilor în natură şi terenul în suprafaţă de 66,30 mp, cuprins între punctele B-C-I-G din parcela nr. top. 16267, înscrisă în CF nr. 8954 Timişoara, conform planşei nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expertul Zarafan Constantin. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. DEFINITIVĂ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare ---Î.C.C.J. DOSAR 8244/30/2007 , D.C. 3010/14.05.2010, RESPINGE RECURSURILE , R.12.11.2010.
Amânat pronunţarea la 17 iunie 2009
Pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile la răspunsul la obiecţiuni.
Pentru ca expertul să depună raspunsul la obiectiuni.
Amână judecarea cauzei la data de 15 aprilie 2009, C III (fost C V), sala 282, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Încuviinţează obiecţiunile formulate în scris de reclamanţi, urmând ca expertul să răspundă acestora. Suplimentar, instanţa dispune ca expertul să identifice suprafaţa în mp pentru cele două variante propuse şi să facă şi o dezmembrare a parcelei conform celor două variante propuse, să identifice care este terenul aferent construcţiei şi să precizeze dacă, în ipoteza alegerii vreuneia dintre variantele propuse, proprietarul construcţiei are în continuare cale de acces distinctă de cea a reclamanţilor. Se va cita expertul şi se va întocmi o adresă în atenţia acestuia, în cuprinsul căreia i se vor comunica lămuririle solicitate de instanţă şi se va anexa un exemplar al obiecţiunilor formulate de reclamanţi.
Pentru comunicarea raportului de expertiză.
Încuviinţează cererea de amânare formulată avocat Romaşcu Angelica, în reprezentarea reclamanţilor intimaţi. Amână judecarea cauzei la data de 26 februarie 2009, completul V, sala 237, pentru când părţile au cunoştinţă de termenul acordat, se va cita expertul şi se va emite adresă către acesta cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.02.2009.
Pentru depunerea raportului de expertiză.
Încuviinţează cererile de amânare formulate de expert Zarafan Constantin şi avocat Romaşcu Angelica, în reprezentarea reclamanţilor intimaţi.. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2009, completul V, sala 237, pentru când părţile au cunoştinţă de termenul acordat şi se va cita expertul cu menţiunea de a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.12.2008.
Încuviinţează proba cu expertiza în specialitate topografie. Numeşte expert în cauză pe dl.Zarafan Constantin. Stabileşte obiective pentru expertiză următoarele: - să se stabilească dacă terenul în suprafaţă de 356 mp este afectată în totalitate de construcţii şi - să se stabilească dacă pe parcela nr.top 16267 există posibilitatea creării unei căi de acces pentru parcela nr.top 16266. Amână judecarea cauzei la data de 11 decembrie 2008, completul V, sala 237, pentru când părţile au cunoştinţă de termenul acordat şi se va cita expertul numit în cauză cu menţiunea de a lua cunoştinţă de lucrările dosarului, de obiectivele stabilite, de a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.11.2008.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâţilor apelanţi, pentru studierea întâmpinării şi a înscrisurilor însoţitoare acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 06 noiembrie 2008, completul V, sala 237, pentru când părţile au cunoştinţă de termenul acordat şi se va pune în discuţie cererea de probaţiune formulată de reprezentanta reclamanţilor intimaţi privind efectuarea unei expertize topografice. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.10.2008.