P******** D* P* L**** J********** S*******
ApelantC******* N* F***** T***
Intimat InculpatP******** F******
Intimat Parte vătămatăG***** M****
Intimat Parte vătămatăD.P.47 Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, împotriva sentinţei penale nr.142/21.08.2008 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr.824/304/2008, privind pe intimatul inculpat Cioropan Florin Tică, Desfiinţează sentinţa penală în parte, pe latură penală. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată de 4 ani închisoare, în pedepsele componente. Reţine aplicarea alin.1 la infracţiunea prev. de art.20 C.p.rap.la art.211 alin.1, 2 lit.b şi 2/1 lit.c C.p. cu aplic.art.37 lit.b C.p. şi majorează pedeapsa aplicată pentru această infracţiune de la 4 ani închisoare la 5 ani şi 6 luni închisoare ( faptă săvârşită la 28/29.04.2008) Recontopeşte pedepsele aplicate inculpatului Cioropan Florin Tică, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 29.04.2008 la 05.11.2008. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi viraţi din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Dolj. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 11.02.2009
Amână judecarea cauzei la 11 februarie 2009, pentru când se vor cita intimatul inculpat Cioropan Florin Tică, cu menţiunea prezentării în vederea unei eventuale audieri, intimata parte vătămată P******** F******, prin afişare la sediul Consiliului Local Goicea, judeţul Dolj, precum şi intimata parte vătămată G***** M****. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2009
Amână judecarea cauzei la 14 ianuarie 2008, pentru când se vor cita intimatul inculpat Cioropan Florin Tică, cu menţiunea prezentării în vederea unei eventuale audieri, precum şi intimatele părţi vătămate P******** F****** şi G***** M****. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2008
În baza art.140 alin.1 lit.a C.p.p.rap.la art.160/b alin.1 C.p.p. Constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Cioropan Florin Tică, prin încheierea din 30 aprilie 2008 a Judecătoriei Segarcea- mandat de arestare preventivă nr.3 din 30 aprilie 2008 emis de Judecătoria Segarcea în dosarul nr.678/304/2008. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului intimat Cioropan Florin Tică, dacă nu este arestat în altă cauză. Amână judecarea cauzei la 19 noiembrie 2008, pentru când se vor cita intimatul inculpat Cioropan Florin Tică şi intimaţii părţi vătămate P******** F****** şi G***** M****. Emiterea unei adrese către Baroul de Avocaţi Dolj, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimatul inculpat. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare cu privire la măsura arestului preventiv. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2008