A******** D* P********** N** 5* P*** R***** A**** I**
ReclamantB***** A**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 641,69 lei reprezentând contravaloarea cotei sale de contribuţie la cheltuielile de întreţinere aferente perioadei noiembrie 2005 - iunie 2008. respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate . Cu dreprt de recurs în teremn de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 24.11.2008
Consideră necesară emiterea unor adrese către pârâtă prin care să se solicite prezentarea în instanţă pentru a–şi preciza apărările şi dovezile de care înţelege să se folosească în prezenta cauză şi respectiv, către reclamantă prin care să se solicite prezentarea unui calcul separat al cheltuielilor care se află în sarcina pârâtei, un calcul separat al penalităţilor cu evidenţierea scadenţelor, a numărului de zile de întârziere şi a procentului aplicat în vederea calculării penalităţilor de întârziere şi de asemenea să depună la dosar Hotărârea Adunării Generale sau Decizia Comitetului Executor privind stabilirea procentului de penalităţi.