B****** A**
ReclamantB**** M****
PârâtAdmite acţiunea. Constată că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare pentru imobilul boxă-garaj, nr.5, situat în mun. Botoşani, str. Vârnav, nr.3, jud. Botoşani în suprafaţă de 28,38 m.p. şi constituie în favoarea reclamantei un drept de proprietate asupra acestui imobil. Prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu recurs.
Procedura legal îndeplinita. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Av.Cornea A.,,pentru reclamantă, depune în instanţă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1535 lei şi timbru judiciar de 5,00 lei şi solicită instanţei acordarea unui termen întrucât între părţi există posibilitatea de a se împăca. JUDECATA, Având în vedere cererea reclamantei prin care solicită acordarea unui termen, întrucât ar exista posibilitatea ca părţile să se împace, urmează a amâna cauza,
Procedura legal îndeplinita. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Instanţa pune în vedere reclamantei prezente să timbreze acţiunea cu 1535,20 lei şi timbru judiciar de 5,00 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. JUDECATA, Consideră necesar a se emite adresă către pârât, prin care i se va pune în vedere să depună întâmpinare, conform art.118 Cod procedură civilă, şi