M**** T***** F*****
InculpatD******* C*****
Parte civilăÎn baza art. 208 al.1- art. 209 al.1 lit. a, e, g, i Cp condamnă pe inculpatul M**** T***** F***** la 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71-64 lit.a teza a-II-a, b Cp. În baza art. 81-82 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe 5 ani termen de încercare. Face aplicarea art. 359 Cpp. În baza art. 71 al.5 Cpp dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cp deduce 1 zi reţinere din 25.02.2008. Obligă inculpatul la 1200 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea civilă D******* C*****. Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel.
Deliberând, faţă de lipsa de procedură cu partea civilă, având în vedere dispziţiile art. 291 Cpp, urmează a se emite adresă către INEP pentru a se comunica actualul domiciliu sau reşedinţa părţii civile, aceasta urmând a fi citată şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 6,
În conformitate cu dispoziţiile art. 67 Cod procedură penală, urmează să încuviinţează proba solicitată de reprezentantul Ministerului Public, ca fiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei şi să respingă pentru inculpat proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor în circumstanţiere, ca inutilă soluţionării cauzei