M**** N* N******
InculpatC****** N******
Parte civilăÎn baza art. 217 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., condamnă pe inculpatul MN la 6 (şase) luni închisoare în condiţiile art. 57 C.pen. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CN şi obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 975,05 lei, cu titlu de despăgubiri civile-daune materiale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen, obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu Radu Alexandru, în cuantum de 200 lei conform împuternicirii avocaţiale nr. 1232/24.03.2009 emise de Baroul Argeş, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 mai 2009.
Amână pronunţarea la data de 05.05.2009.
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa martorului de la instanţă. Ia act că apărătorul inculpatului nu solicită încuviinţarea de probe noi în afara probei cu înscrisurile deja existente la dosar. Se revine cu citarea martorului lipsă şi în temeiul art. 183 C. pr. pen, se emite mandat de aducere faţă de acesta, cu menţiunea că în caz de imposibilitate de îndeplinire a mandatului de către organele de poliţie, să fie încheiat un proces-verbal în care să se specifice motivul neexecutării. In temeiul art. 177 alin. 6 C.pr.pen., se citează inculpatul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 28 aprilie 2009. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2009
Dispune amânarea cauzei şi revenirea cu adresă către Baroul Argeş, în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, în baza art. 171 alin. 2 C.pr.pen. Se solicită relaţii de la Baroul Argeş pentru a se menţiona daca s-a primit adresa emisă de instanţă la data de 05.03.2009 pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpatul arestat, iar în caz afirmativ să se menţioneze de ce nu s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridica a inculpatului. Dispune întocmirea unui referat de către grefierul de sedinţă în sensul verificării în caietul de corespondenta a datei când s-a trimis spre biroul de expediţie adresa respectivă. In temeiul art. 177 alin. 6 C.pr.pen., se citează inculpatul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 31 martie 2009. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2009
În temeiul art. 171 alin. 2 C.pr.pen., se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului arestat. In temeiul art. 177 alin. 6 C.pr.pen., se citează inculpatul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 17 martie 2009. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2009.
Amână cauza pentru lipsa inculpatului şi a martorului Ioana Emil Ion. In temeiul art. 183 C. pr. pen., se emit mandate de aducere faţă de inculpat, precum şi faţă de martorul Ioana Emil Ion. Se emite adresă către şeful postului de Poliţie Merişani, în sensul de a executa mandatul de aducere a inculpatului, precum şi de a preciza numele şi datele de stare civilă ale persoanei care se face vinovata de neexecutarea mandatului pentru acest termen, urmând ca în caz de neîndeplinire a obligaţiei si pentru viitorul termen să fie aplicată sancţiunea amenzii judiciare. În temeiul art. 291 C. pr. pen., se revine cu citarea inculpatului. Amână judecarea cauzei la 03 martie 2009. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2009.
Incuviinteaza cererea de amanare formulata de partea civila pentru impacarea partilor si acorda un ultim termen de judecata in acest sens. Amână judecarea cauzei la 13.01.2009. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2008.
In baza art. 217 alin. 6 C. pen., admite cererile formulate de catre partea vatamata si inculpat si acorda un nou termen de judecata pentru a da acestora posibilitatea de a se impaca. Amână judecarea cauzei la 09.12.2008. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2008.
Incuviinteaza cererea reprezentantului Parchetului si acorda un nou termen de judecata avand in vedere lipsa partilor. Se citeaza partea civila si inculpatul. Amână judecarea cauzei la 18.11.2008. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2008