G****** M****
InculpatP******* I****
InculpatO****** G*******
Parte civilăG****** F*****
Reprezentant legalG****** L******
Reprezentant legalÎn baza art. 334 Cod procedură penală respinge cererea inculpatului G.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 al. 1, art. 175 al.1 lit. i) Cod penal în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal. Condamnă pe inculpatul G.M. arestat preventiv în Penitenciarul Iaşi la: - 9 (nouă) ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 al. 1, art. 175 al. 1 lit. i) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi art. 109 Cod penal (faptă din data de 17 august 2008, săvârşită faţă de victima Odăgeru Mihai). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a) şi b) Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 Cod penal. În baza art. 350 al. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului G.M., iar în baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive din data de 18.08.2008 la zi. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) Cod procedură penală achită pe inculpatul P.I. pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 174 al. 1, art. 175 al. 1 lit. i) Cod penal (faptă din data de 17 august 2008, faţă de victima O.M ). Constată că inculpatul P.I.a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, din data de 18.08.2008 la data de 19.08.2009. Obligă pe inculpatul G.M., în solidar cu părţile responsabile civilmente, să plătească părţii civile O.G., suma de 50.000 de lei, cu titlu de daune morale şi suma de 8.557,35 lei, cu titlu de daune materiale. Respinge în rest cererea de despăgubiri formulată de partea civilă O.G. În baza art. 193 al. 2 şi 4 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii civile O.G. suma de 920 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 191 al. 1 şi 3 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.M. în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească suma de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul P.I. şi partea civilă O.G. şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2009.
PRONUNŢAREA S-A AMÂNAT LA 12.06.2009
Cauza s-a amânat la solicitarea apărătorilor inculpaţilor.
Acordă termen de judecată la data de 28/05/2009. Menţine starea de arest a inculpatului.
Respinge cererea der inlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul G.M., prin apărător. Mentine starea de arest a inculpatului. Cauza s-a amânat pentru audierea martorilor din lucrări.
In baza disp.art.300 ind.2 Cod procedură penală cu referire la art. 160 ind. b alin. 1 Cod procedură penală verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G.M aflat în prezent în Arestul IPJ Iaşi, sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/U/din 19.08.2008 emis de Tribunalul Iaşi. In baza disp.art. 160 ind. b alin. 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului G.M. În baza art. 139 al. 1 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Acorda termen pentru a fi citati martorii lipsă
Mentine starea de arest a inculpatului G****** M**** Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsură obligării de a nupărăsi localitatea . Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator . Acordă termen pentru a fi citate părţile lipsăşi nereprezentate , mratorii din lucrări Burdun , Mândru , Curcudel , Olaru .
Menţine starea de arest a inculpatului . Cauza s-a amânat pentru administrarea probelor.
Mentine starea de arest a inculpatului G.M. Acordă termen la solicitarea apărătorului părţii vătămate pentru pregătirea apărării.
la cererea apărătorului ales al inculpatului P.I . precum şi a părţii vătămate în vederea angajării unui apărător ales.
mentine starea de arest a inculpatului
ADMITE CEREREA DE ABŢINERE.