S* M******* S** S******
ReclamantA****** F***** D******
PârâtAdmite excepţia perimării Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.
În temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Numeşte ca expert în cauză pe d-na Făgurel Silvia şi fixează onorariul provizoriul expert la suma de 400 lei în sarcina reclamantei. Pune în vedere reprezentantului reclamantei ca până la termenul următor să achite suma stabilită şi să depună la dosarul cauzei dovada achitării sub sancţiunea decăderii din probă prevăzută de art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 mai 2008, ora 9, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Admite proba cu expertiză contabilă, Se va face adresă către Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava să ne comunice o listă cu propuneri de experţi contabili din care instanţa, cu concursul părţilor va desemna unul în vederea efectuării lucrării. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 aprilie 2008, ora 9, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.